5. Ratacind in drum spre mine

Inainte de a afla tot a trebuit sa cunosc nimicul.
Inainte de a ma regasi pe mine in realul meu potential, al fiintei mele a trebuit sa nu ma cunosc cu adevarat.

Necunoscand cine sunt eu cu adevarat, nestiind, mi-a starnit curiozitatea, dorinta de a afla, vointa nestavilita de a ma privi in oglinda si a ma vedea exact asa cum sunt eu, dincolo de limitele umane, dincolo de ochii ce vad doar ce au in fata, dincolo de trairile limitate atingerii, dincolo de corpul meu care simtea numai ceea ce se vedea. Dincolo de simturile mele interconectate. Dincolo.

Inainte de toate acestea n-am stiut nimic despre mine. Si totusi stiam totul, dintotdeauna. Dar vroiam sa constientizez. Si atunci m-am intrebat: eu cine sunt? Si atunci a inceput totul…re-amintirea.

A inceput ca un film cu un personaj principal, care cauta o comoara, fara sa aiba macar o harta, fara vreo dovada ca ar exista, doar indicii pe care le-a gasit pe traseu. Un drum intuitiv, un drum manat doar de o dorinta nestavilita de a o gasi. O dorinta de-a o regasi, pentru ca in adancul sufletului meu, mereu am stiut ca ea exista. Trebuia doar sa o gasesc.

Imi amintesc foarte clar acum toate semnele. Imi amintesc ceea ce am stiut dintotdeauna…..

Intotdeauna am crezut in basme. Dintotdeauna am crezut in existenta IUBIRII PERFECTE, ABSOLUTE, INTERMINABILE. Mi-au placut teribil de mult povestile cu printi si printese. Mi-au placut basmele in care binele invingea raul. Am crezut in ele. INCA MAI CRED. Chiar daca am 27 de ani, recunosc cu mandrie ca ma regasesc mereu in aceste povesti sclipitoare, unde totul este posibil, unde finalul este fericit..
Si m-am nascut. M-am nascut si am fost un copil extreme de iubitor si sensibil. DIntotdeauna am avut o capacitate de iubire iesita din comun, aproape supra-omeneasca, as zice acum, dupa tot acest drum parcurs.

Imi amintesc cum atat de naiv credeam ca toti oamenii sunt la fel ca mine. Imediat urma dezamagirea. Am fost un copil extreme de sensibil si plangacios. Cu toate acestea niciodata n-am plans mai mult de o zi. Pentru ca urmatoarea zi avea sa ma gaseasca din nou zambind molipsitor.

Familia mea. Mama mea mi-a protejat sufletul frumos cum este el. A fost langa mine si m-a cunoscut cel mai bine. Fiecare dintre membrii familiei mele au inteles ca am un suflet sensibil si iubitor, si m-au protejat cum au putut si au facut-o in cel mai bun mod posibil.

Pana am crescut si mi-am intins aripile, luandu-mi zborul catre lumea mare. Catre IUBIREA cea mare in care am crezut dintotdeauna. In drum spre PREDESTINARE. Si m-am lasat condusa de aceasta dorinta.

18 ani, curaj, nebunie curata de-a ma avanta in viata fara un plan, fara o directie. Doar un sentiment ce ma insotea.

Recunosc ca nu putine au fost momentele in care dezamagirea era atat de mare, incat nu simteam decat nevoia de a evada. Eram un om, intr-o lume a carei frumusete stia ca exista si totusi nu o vedea. Totusi nu o traia. Totusi nu o gaseam.

Am avut parte de foarte multe obstacole. Am trait experiente grele, care au fost precum traversarea unui front de lupta, fara scut, fara arme, fara nicio posibilitate de a ma apara. Un om in pielea goala traversand un camp de batalie unde tot ceea ce vedeam in jurul meu erau sabii, sulite brazdand cerul insangerat de atata rautate umana, nepasare, egoism, superficialitate…

Nu am avut decat propriile brate, care mi-au tinut de cald prin cumplita scena. Picioarele care neobosite au continuat sa faca pasi inainte. Sufletul care credea ca va fi mai bine. Mintea care imi spunea ca totul este temporar si ca va trece.
Si asa a fost. Toate greutatile au trecut, si au venit automat altele noi. N-am ramas pe loc, am mers inainte.

Chiar si atunci cand nu am mai crezut in acea lume minunata in care nu exista decat IUBIRE, am revenit amintirea ei. In acele moment in care cedam lumii exterioare, care nu corespundea lumii mele interioare, atunci cand renuntam sa mai cred in frumusete si iubire, intr-o lume lipsita de griji, intr-o lume in care nu exista violenta ci doar compasiune, intr-o lume in care exista iubirea aproapelui, o lume a IUBIRII, in acele moment revenea amintirea.

26 de ani de credinta in IUBIRE, cautand o efemera.

Am limitat iubirea la acel sentiment care exista intre doua persoane care se plac, care rezoneaza si care odata ce s-au intalnit aleg sa calatoreasca mai departe, pe cararea vietii, impreuna.

Am crezut intr-o iubire UNICA. Am crezut in suflete pereche. Care se regasesc oriunde ar fi, oricum, oricand.

Am crezut. Am crezut cu toata fiinta mea.

Prima mea iubire…aveam 15 ani, cand a venit am spus: EL ESTE. Asa este. EL A FOST cel care mi-a adus prima iubire…DAR si prima DEZAMAGIRE. Si cea mai mare. Cea mai mare durere, acel pumnal infipt in inima, acel pumnal care a zdrobit speranta, care m-a catapultat departe de orice ideal as fi avut pana atunci. Primul care a facut-o sa fie vie, dar si primul care a ucis-o. Atat de tare a lovit incat a ucis nu doar credinta in IUBIRE, a ucis credinta in ORICE.

Imi amintesc clar acum, ca acela a fost momentul in care furioasa si frustrata, ranita si dezamagita, am alergat prin ploaie, si am urlat la cer, am urlat la Dumnezeu sa-mi auda durerea. I-am reprosat LUI. Toata durerea mea, toata neimplinirea, toata credinta ce-avea sa se dovedeasca ca nefiind reala, i-am reprosat ca am crezut in EL, si EL n-a fost cu mine atunci cand aveam cea mai mare nevoie. I-am reprosat lui totul. L-am acuzat , i-am spus ca este nemilos si crud. I-am spus ca nu i-am gresit niciodata, ca aveam un suflet atat de pur si totusi EL “m-a pedepsit”. DE CE? De ce m-a pedepsit, am vrut sa stiu. Cerurile n-au raspuns. Atunci l-am facut las. I-am spus ca este las ca nu are curaj sa vina in fata mea, imi doream atat de tare o confruntare incat nu-mi pasa daca il infuriam atat de tare incat sa-mi raspunda cu un fulger dintre norii negrii. Nu-mi mai pasa daca mi-ar fi luat viata atunci. Ma asteptam la asta, sincer imi veneau in cap cuvintele bunicii care imi spunea sa nu-l manii niciodata pe Dumnezeu. Dar vroiam sa-l infurii. Vroiam sa simta si el durerea mea.

Dupa aceasta experienta nu m-am ales decat cu niste haine ude si cu lacrimi care s-au impletit cu stropii de ploaie care curgeau siroaie pe fata mea. Nu am avut parte de un dialog si nici de furia LUI, care speram eu atunci, sa curme durerea. Nu m-am ales decat cu lipsa LUI, din nou.
Atunci am luat o hotarare si inainte de a pleca din fata cerului, din campul plin de balti, de sub ploaia rece, inainte de a-mi incheia monologul, i-am spus: chiar daca EXISTI, incepand de astazi pentru mine nu vei mai exista. Daca TU, Doamne mi-ai aratat ca nu esti alaturi de mine, nu esti cu mine….atunci ….am sa-ti raspund la fel. De acum inainte nu vei mai avea loc in viata mea. Am sa-mi traiesc viata FARA TINE.
Am sa-ti arat ca nu vei mai exista in sufletul meu si nu mai cred in tine. Daca existi acolo undeva, mie nu-mi pasa. Si daca te vei infuria pentru faptul ca-ti intorc spatele si vreau sa traiesc o viata fara tine, ia-mi-o. NU-MI PASA. Nu pretuiesc viata pe care mi-ai dat-o, nu vreau o viata de durere. Nu vreau o viata in care frumosul se transforma in grotesc. Nu vreau viata pe care TU mi-ai daruit-o.
Am mai stat 5 minute, asteptand fulgerul plin de furie. Nu se intampla nimic. Foarte indurerata am plecat de acolo, de la acel loc de discutie cu Dumnezeu. Eram atat de rapusa de durere incat am realizat, ca nu va trimite un fulger din cer ce avea sa ma prajeasca, ci, din contra…avea sa ma lase sa traiesc. Ca si cum aceasta era pedeapsa suprema de a-L contrazice, de a-L acuza si invinovati pentru tot raul din lume si felul LUI nepasator de a lasa lucrurile asa cum sunt.

Am sters din minte BIBLIA atunci. Am zis: eu nu cred in asa ceva. Nu exista un Dumnezeu asa cum il prezinta Biblia. Pentru mine n-a fost nici milostiv si nici razbunator. Deci …despre cine vorbeste Biblia?

Urmatorii 2 ani din viata mea, au fost precum somnul unui somnabul, numai inertie. Nici macar nu aveam curajul de a merge inainte, ma purta viata, si nici s-o curm n-aveam curaj. Asa ca am fost inerta, izolata, ascunsa de lume, ascunsa de mine. Fara speranta, fara credinta, fara iubire in suflet. Fara nimic din ce fusesem pana atunci.

Apoi a aparut o alta persoana care avea sa trezeasca vechi amintiri. Venirea noii persoane aducea cu sine RE-nasterea SPERANTEI, VISARII, IUBIRII. Si ca intr-un automatism al fiintei am urmat aceasta noua luminita.

Inca eram suparata pe Dumnezeu, n-am mai intrat in biserica ani de zile. Ori de cate ori intram in biserica, siroaie de lacrimi isi faceau curs pe obrazul meu intalnindu-se in barba. Nu vroiam s-o recunosc nici macar fata de mine, dar reinviau durerea aceea. Reinviau momentul in care il parasisem pe Dumnezeu asa cum si el ma parasise pe mine. Reinviau momentul despartirii noastre. Asa ca nu am intrat in biserica ani de zile. 10 ani.

Dar aparuse un om, nu Dumnezeu, un om care a adus cu sine speranta, visarea si iubirea. Si l-am urmat. Ca si cum o parte din acea Iubire imensa pe care o cunoscusem de cand venisem pe lume, avea sa existe. O iubire omeneasca. Intre doi oameni. Am pornit la un nou drum. Am plecat din orasul in care locuiam, am plecat din sanul familiei si am lasat toata durerea in urma mea. Am lasat acolo toate lacrimile, toata dezamagirea, toata neimplinirea. Am lasat totul in orasul meu natal, si m-am deschis spre o noua viata, in capitala. M-am deschis catre o noua Iubire. O iubire intre doi oameni.
Am investit din nou tot in aceasta iubire ce aparuse tocmai cand nu mai credeam in ea. Am investit iluzii, ganduri, emotii, am fost trup si suflet acolo, pentru el, pentru iubirea lui.
A fost a doua mare iubire si a doua mare dezamagire. Au fost 7 ani care nu am gasit decat contrariul a tot ceea ce credeam eu ca poate fi.
Apoi am plecat mai departe si am tot intalnit oameni pe care i-am iubit, pe fiecare in parte.

Am trait inceputuri pline de entuziasm si sfarsituri dezastroase. Intr-un fel sau altul de fiecare data revenea, amintirea acelei iubiri, celei dintai, celei ce exista dintotdeauna.

Cand am renuntat pentru a nu stiu cata oara la acea iubire in care am crezut dintotdeauna, a aparut din nou un om. Prima secunda a fost si ultima, dar in acea secunda eu am trait tot, tot ce visasem, totul rula in fata ochilor mei.
Vocea mea interioara a venit si mi-a spus cu convingere: EL E. Cel pe care il cauti de-o viata.
Am ras in sinea mea, pentru ca insemna sa cred iarasi si sa investesc iarasi si n-as fi vrut. Toate celelalte iubiri au durut fiecare in parte. Fiecare iubire din trecut activasera multe in mine, dar totodata au lasat ravagii in urma lor. Nu mai vroiam.
Dar vocea mea interioara imi spunea altceva. EL E.
Am crezut cu tarie, si cat timp a fost cu adevarat si cat nu a mai fost. Am crezut mereu in acea secunda care mie mi-a revelat totul, inainte de a se intampla. Doar ca in realitate nu se intampla de fapt nimic din ceea ce-mi arata mie intuitia pe care nu o puteam refuza nicicum.
S-a sfarsit foarte repede, insa nu s-a sfarsit cu adevarat. In sufletul meu acea secunda de intalnire a lui, al idealului era VIE. El a fost primul care a vrut sa o distruga. Apoi am vrut si eu. Am vrut sa ucid acea iubire, pentru ca exista doar in stare si nu in manifestare, si doar eu o simteam. Ma chinuia faptul ca nu se infaptuia asa cum eu vazusem. A fost ca o nebunie lucida, in care toata lumea imi spunea ca nu e el, nu el este cel pe care il caut eu, inclusiv el imi spunea acelasi lucru si totusi eu in sufletul meu nu am putut niciodata sa cred altfel decat am simtit intr-o singura secunda.
2 ani m-a macinat. A devenit o molima. A devenit o boala pe care nu stiam cum sa o vindec. Nu-mi aducea decat nefericire, neimplinire, tristete si agonie, singuratate. Ratiunea mea n-a putut sa o combata, orice tehnica de a indeparta de mine acel sentiment atat de puternic, a fost in zadar.
Sufletul meu spunea ca mi-am intalnit perechea, ca stiu sigur ca el este, dar niciodata nu m-am simtit atat de neputincioasa. Era ca un amnezic, nu ma recunostea. Si cum era asa ceva posibil daca eu eram atat de sigura ca este predestinare? Cum de el nu simte nimic? Cum e posibil asa ceva?
M-am predat in fata acestui sentiment, era mult mai puternic decat mine, decat intreaga mea ratiune fiinta. Am acceptat circumstantele si am invatat sa traiesc cu el, cu sentimentul, desi ma chinuia foarte tare, ma macina pe interior, smulgea bucati din mine. Am inteles ca este peste ratiunea mea de a intelege de ce se intampla lucrurile asa cum se intamplau, pe dos.

A fost un moment crucial in viata mea, pentru ca ma bantuia atat de tare amintirea primei secunde incat am vrut, daca am abandonat-o pentru ca nu se infaptuia asa cum am vazut-o eu, am vrut macar sa inteleg de ce.
Sincronizarea divina sau nu stiu ce a fost, poate chiar PREDESTINARE, dar exact dupa 2 ani de a avea sufletul bantuit de o stare care nici macar nu exista in fapt, ci doar in gand si in suflet, exact atunci persoane apropiate mie frecventau parapsihologi. Prietenele mele au fost cele care au venit si mi-au povestit ca ele merg la persoane cu capacitati paranormale, pentru a-si deslusi misterele cu care se confruntau, pentru a-si afla destinul.
Nu le-am crezut o clipa. Am considerat ca arunca banii la gunoi si ca se lasa inselate de oamenii care pretend ca stiu misterele vietii si totusi dintr-o data, toate prietenele mele din anturajul meu, toate frecventau persoane din zona paranormal. Era ca un facut, toate povesteau despre acelasi lucru, doar despre persoane diferite.

Mi-am mentinut pozitia de Toma Necredinciosul, pana cand, ma viziteaza o alta prietena si imi relateaza experienta ei ce tocmai avusese loc impreuna cu un parapsiholog.
Facuse o sedinta de extra-corporalizare, de accesare a constiintei superioare, cea despre care esoteristii si mai toate persoanele din zona spirituala , spun ca stie tot. Accesase un alt plan al constiintei in care aflase informatii despre karma ei , facuse o sedinta regresiva, care o purtase in vieti anterioare, dar si cu o continuitate progresiva, adica isi vazuse fragmente din viitor.

Cu tot scepticismul, cat timp ea mi-a povestit despre recenta experienta, am avut pielea de gaina. Ma treceau fiori reci prin tot corpul, aveam niste reactii foarte bizare.
Am fost sigura atunci ca nu sunt bazaconii, ca nu e inselatorie. Credeam in prietena mea, si intr-un fel inexplicabil credeam si in persoana care a ghidat-o in aceasta sedinta, sau calatorie in astral cum se mai numeste. Am vrut si eu. Stiam ca asta este. Eram dispusa sa fac o sedinta in astral, dispusa sa vad orice as fi avut de vazut, orice nu intelegeam pana atunci, avea sa mi se releve, daca faceam si eu la fel.

Asa ca am pornit spre Roman, sa o cunosc si eu pe Ana, persoana cu capacitati paranormale care avea sa ma ajute pe mine sa dezleg enigma. De ce am simtit eu ca mi-am intalnit mult cautatul, mult dorita iubire si totusi n-a fost? Si daca n-a fost, de ce nu am putut sa uit? Ce a fost deasupra ratiunii mele, am acceptat ca este deasupra ratiunii mele si am vrut sa stiu, ce anume trebuia sa stiu. Am avut curajul sa aflu. Ma asteptam sa aflu orice. Ma pregatisem, chiar daca ar fi relevat o lectie karmica, eram pregatita sa o stiu.

In drum spre Roman, am facut o cotitura mentala. Am relizat totusi, ca exista ceva in bagajul meu, pe care mi-as dori mai mult sa aflu de ce s-a intamplat. Era vorba de un trecut ingropat, uitat intentionat, ascuns si inchis cu zavorul in sufletul meu. Era vorba de durerea de la 16 ani. Am considerat ca este mai important pentru mine, ca sa merg mai departe. Eram matura acum, puteam sa gestionez si sa interiorizez acea intamplare, altfel, acum.

Asa ca, am dorit ca in aceasta sedinta de accesare a constiintei mele superioare, am dorit sa inteleg o alta piesa din trecut.
Odata patrunsa intr-un alt plan, desi am fost treaza si constienta, o forta m-a propulsat intr-o viata anterioara. In acea viata fusesem barbat. Un barbat bogat dar fara suflet. Mi-a fost greu pe moment sa accept ca eu am fost asa, nu semana cu nimic din ceea ce sunt acum . Aveam un copil, o fetita de 4 anisori, care era pe moarte, dar fiind mult prea preocupat de afaceri probabil, nu fusesem alaturi de copilul meu. Aveam un copil bolnav, care a murit, si nu apucasem sa-mi iau ramas bun de la el. Nu apucasem sa-I spun cat de mult o iubeam. Nu am vazut doar imagini, am fost in acea postura. Eram tot eu. Si am simtit toata acea scena. Am facut-o. Mi-am luat ramas bun de la acea copila, a mea, i-am spus sa ma ierte si i-am spus ca o iubesc. Am simtit tot. Am simtit acea iubire pentru acel copil, desi nu o cunosc, nu cunosc iubirea pentru propriul copil, eu nu am copii, inca. Asta a generat noi ipostaze din aceasta viata care aveau legaturi directe cu parintii mei. Am urmat un traseu karmic asa cum se revela, urmand aceleasi principii, ale iertarii, ale acceptarii si ale IUBIRII oferite, chiar daca intr-o sedinta de calatorie in astral. Apoi s-a generat contextul pe care doream sa-l vindec. Am retrait tot. Am retrait ca spectator o drama veche, o rana veche. Am fost in postura de a intelege pe cel ce m-a ranit, am fost in postura de a-l ierta. Si l-am iertat. Am inteles firul karmic si am putut sa-l iert. Apoi a continuat cu ipostaze progresive, care nu isi au rostul acum a fi mentionate.

Dar m-am intors in timp, la varsta de 16 ani si am mai cerut o sansa. A fost o a doua sansa pe care am cerut-o, pentru ca purtam o povara mult prea mare in suflet si vroiam sa o las in urma. Si am primit-o.

Am plecat de la Roman, impactata de cele intamplate. Imi venea greu sa cred ca totul fusese real, ca eu chiar facusem asta si ca nu era doar imaginatia mea. Dar am inteles in final un lucru foarte important: suntem spirit si materie. Iar spiritul nostru, stie tot.

In drum spre Bucuresti, am inceput sa ma simt diferit. Am inceput sa vad lucrurile diferit. Am inceput sa intuiesc cuvintele ce avea sa fie rostite de prietena ce ma insotea, inainte de a le spune. Am inceput sa aud din gandurile ei si am inceput sa-i simt starile. M-a suprins desi eram foarte convinsa, fara sa inteleg de ce si cum e posibil, dar am plecat de acolo cu un extrasenzorial activat si care functiona cu o acuratete de 100 %.

Urmatoarele zile,saptamani, luni aveau sa fie un influx de energie si iubire. Simteam un preaplin de iubire. Pentru mine, pentru oameni, pentru viata, pentru natura, pentru tot. Atunci am inteles ca in spatele oricarei intamplari exista un motiv, si ca totul se intampla cu un scop, ca nimic nu este intamplator. Odata constientizate toate acestea, m-am intors la cearta mea cu Dumnezeu si am realizat ca nu el a fost de vina pentru nimic din ceea ce mi se intamplase pana atunci. Am inteles ca este un drum karmic pe care eu mi l-am ales la incarnare, prin propriul meu liber arbitru. Al meu, nu a lui Dumnezeu.

Am revenit la iubirea initiala. M-am reintors la Dumnezeu, cu o noua credinta, mai puternica decat oricand. Am inteles ca este mult mai mult decat prezinta Biblia. Am simtit ca avem liber arbitri si ca putem oricand sa hotaram orice directie noua. Mi-a fost rusine de mine pentru felul in care imi intorsesem spatele la iubirea divina care exista, si care este CEA MAI INTELIGENTA FORMA de a A FI.

A fost reintalnirea mea cu Divinitatea. Descoperind Divinitatea din mine, capacitatea mea infinita de iertare,de acceptare si IUBIRE, l-am inteles pe EL, pe Dumnezeu, asa cum m-am inteles si pe mine, deasupra ratiunii umane.

Asta era amintirea ce ma insotea mereu, ce nu mi-a dat niciodata pace, niciodata nu m-a abandonat. A fost amprenta IUBIRII SUPERIOARE, care m-a insotit mereu pe drum, m-a sustinut si mi-a deschis toate perceptiile, mi-a scos in fata exact acele persoane care aveau sa ma “palmuiasca” ca eu sa pot descoperi puterea mea de IERTARE. Acele persoane care aveau sa ma dezamageasca intr-atat incat sa imi constientizez puterea de ACCEPTARE. Acele persoane care aveau sa fie doar niste efemere ca sa-mi arate cat de PUTERNICA este CREDINTA mea. In iubire. Iar Dumnezeu asta este: IUBIRE.

Aceasta experienta a deschis noi usi pentru mine, si a atras dupa sine o schimbare colosala. Descoperind un alt plan al constiintei noastre, am vrut sa aflu mai mult, si am pornit pe acest drum al cautarii, al cunoasterii, si am multe de spus, dar pana atunci doresc sa mai subliniez inca o data ca EXISTA. Ca este mereu langa noi, printre noi, in noi. El este amintirea ce ne insoteste mereu si pe care o cautam neobosit.

Toti cautam o IUBIRE SUPERIOARA, si cei care nu au gasit-o, dar o cauta inca, sunt convinsa ca o vor gasi. Iar in acel moment, vor sti. In acel moment vor fi UNA cu EL. In acel moment vor fi numai IUBIRE.

Pana atunci va va insoti mereu si o veti simti in suflete. Ca pe o amintire de demult, ca pe o certitudine nevazuta, ca pe un ADEVAR intrisec.

Am sa relatez mai departe si restul de constientizari, si intreg traseul parcurs pana acum cu toate invataturile pe care le-am cules de pe drum care mi-au implinit constant fiinta.

Si da, EL a fost. EL a fost cel care m-a purtat pe drumul regasirii mele. El a fost cel datorita caruita astazi sunt ceea ce sunt.Un destin intr-o secunda.

A fost PREDESTINARE. Trebuia sa fiu cine sunt astazi. Trebuia sa caut, sa gasesc o cunoastere superioara. Trebuia sa aflu, sa-mi reamintesc totul, ca apoi sa pot scrie aici, sa o impartasesc.

Un paradox plin de sens.

Si de aici incepe totul.

4. Paradox plin de sensuri

Am pornit in aceasta creatie de la gandul ca nu voi fi originala. Am fost indata de acord ca nu exista originalitate in esenta. Un paradox, dar traim intr-o lume paradoxala, a dualitatii, a relativitatii. Totul este relativ.

Raportandu-ma la esenta Adevarului despre care vorbesc aici, pot declara senin ca nu sunt prima care vorbeste despre el. Exista inaintea mea multi scriitori spirituali care au atins acelasi Adevar, unic, si care au scris despre el. Intr-o lume in care nu exista decat un Adevar, nu exista originalitate. Exista doar creativitate. Capacitatea creativa de a-l expune diferit. Metode diferite, stiluri diferite. Noutatea intervine in abordare.

Adevarul cosmic este doar unul. Dumnezeu este doar unul. Nu pot sa creez un alt Dumnezeu, pot doar sa spun felul in care eu il percep, il cunosc. Nu pot vorbi de un alt Univers, pot doar sa spun cum il vad eu.

Totul este legat de perceptii. Viata noastra este un sir de perceptii. Perceptiile sunt sustinute de capacitatea fiecaruia de a asimila o informatie, de a o insusi, de a o folosi in modul sau, de a o trai.

Intr-o lume a creativitatii nu exista tipare predefinite de urmat. In lumea creativitatii exista diverse forme de perceptie si implicit de manifestare. In aceasta lume nu exista modele de urmat. Noi suntem fiinte unice, identice in esenta dar diferite in manifestare.

Intr-o lume a posibilitatilor exista numai potential. Totul se reduce la potentialul personal de a receptiona o teorie/informatie, si creativitatea in aplicarea ei. EXISTENTA.

Traim intr-o lume a dualitatii si totusi constientizam doar o parte a monedei. Suntem spirit si materie. TRUP SI SUFLET.

Ne traim viata programand fiecare miscare urmatoare si totusi viata ne surprinde. GAND + EMOTIE.

Traim intr-o lume a limitarilor fizice, dar in revers nu exista limite in gandire, in visare, nici macar in actiune. LIBERTATE.

Aceasta este fascinatia universului in care traim. Traim intr-un univers in care uneori ne simtim neputinciosi, dar de fapt suntem atotputernici. PUTERE.

Traim intr-o lume in care deseori suntem coplesiti de greutati dar totusi gasim resurse sa mergem mai departe.VOINTA.

Traim intr-o lume a alegerilor constiente si totusi nu suntem constienti de alegerile noastre. CONSTIENTIZARE.

Certitudinea vietii este ca nimic nu este cert. Orice se poate schimba. Nimic nu este fix, totul este o continua miscare. EVOLUTIE.

Totul este un paradox si totul are un singur sens. ABSTRACT.

Aceasta este metoda mea. Plec de la idea ca in cel mai mare paradox gasesc de fapt sensul unic, incontestabil. Ideea mea sustine existenta dincolo de perceptie. Ideea mea face totul sa fie doar unul.

Eu. Fiinta mea. Universul meu infinit.

Inversez totul si in necunoasterea mea descopar totul.

Viata. De-asta suntem aici, sa ne cunoastem pe noi insine cat mai bine. Suntem aici ca sa ne ridicam la cel mai inalt potential al fiintei noastre. Suntem aici sa ne exploram potentialul infinit pe care il avem. Suntem aici sa ne reamintim cine suntem si sa crestem. In gand, in fapt, in stare de-a fi.

Suntem fiinte cu un potential infinit de evolutie si facem asta zi de zi. In fiecare zi evoluam, crestem. In fiecare zi descoperim aspecte noi ale fiintei noastre.

Cunoastem totul si totusi avem atat de multe de descoperit.

3. Start

M-am tot gandit toata ziua, cum sa-mi continui scrierea. De unde incep? De unde incep, am atat de multe lucruri de spus.
Cum sa fac sa-mi transmit mesajul astfel incat sa fie receptionat, inteles, de cat mai multa lume?

Mintea mea a fost tentata sa analizeze si sa creeze strategii etichetand cititorii ca fiind:
- Cei rationali, care au nevoie de date certe, concrete, stiintifice, pentru a crede, a-si insusi un nou concept, mod de a gandi, de-a fi.
- Cei emotionali care vor simti ca ceea ce spun eu are relevanta si chiar daca ar avea nevoie de informatii certe, vor cauta singuri mai departe documentandu-se.
- Cei necredinciosi, care nu cred in nimic, dar totusi ceva le capteaza interesul si revin sa urmareasca continuarea.
- Cei care nu stiu nimic dar sunt dispusi sa afle.
- Cei care cred ca stiu totul, citindu-ma isi vor reconfirma cunostintele.
- Cei care vor sa isi schimbe viata.
- Cei care nu vor sa-si schimbe viata, nu au puterea, curajul, dar totusi schimbarea este necesara si ii aduce aici in fata acestor randuri.
- Cei care vor sa stea pe loc.
- Cei care vor sa mearga inainte.
- Cei care merg odata cu fluxul, se lasa dusi de val.
- Cei care nu se cunosc. Nici nu vor.
- Cei care se tem.
- Cei care au curaj.
- Cei superficiali.
- Cei profunzi.
- Etc.

Pfiuuuu….cate si mai cate forme de a ne diferentia, separa. Cu cat gasesc mai multe diferente intre noi oamenii cu atat ma regasesc mai mult in fiecare. Ma recunosc in fiecare on pe care il cunosc sau nu, pe rand, grupat, simultan.

Asa ca, am hotarat: incep de pe pozitie de unicitate. Asta inseamna ca tot ceea ce eu cunosc deja, tu cunosti de asemenea. Asta inseamna o omogenizare a esentei fiintei umane, compusa din toate ingredientele prezentate mai sus si cele nementionate la un loc.

Asta inseamna ca tot ceea ce sunt eu, esti si tu, cel care imi citeste gandurile asternute aici. Asta inseamna ca eu cred in tine, tot la fel de mult cum cred in mine.

Asta te plaseaza pe tine aici, exact unde sunt si eu acum. Adica suntem unul si acelasi. Astfel, inlatur orice distanta, nuanta, forma, eticheta care ar putea interveni, bloca, intarzia, forta efectul mesajelor mele.

Suntem cu totii doar unul intr-un singur spatiu fara decor, fara timp, fara distante.
Un singur scop comun, sa invatam sa gestionam constient puterea creatoare cu care suntem inzestrati ca fiinta umana.

Daca eu, creator al acestei realitati v-as plasa pe voi cititorii mei, intr-un plan separat de al meu, v-as indeparta, as crea o distanta pe care mesajul meu ar trebui s-o parcurga pentru a ajunge la voi. Nu imi doresc asta, ci imi doresc o constientizare live.

Daca eu v-as organiza dupa specificul fiecaruia, ar insemna ca eu sa gasesc cuvinte si metode specifice fiecaruia astfel incat sa existe rezonanta la ceea ce eu scriu. Ar insemna sa incurajez o forma actuala a societatii in care traim de-a ne separa in functie de: rasa, nationalitate, varsta, sex, educatie, etc. Cu alte cuvinte ar trebui sa gasesc metode absolut supraomenesti de a-mi exprima un mesaj care sa fie suficient de complex si consistent astfel incat sa devina prioritar ca insemnatate in zona voastra de activitati, interese. Cu alte cuvinte ar trebui sa gasesc metode de a intra in realitatile voastre si sa va vorbesc acolo, in referentialele voastre care va separa de al meu, pe limba voastra.

N-am sa fac asta. N-am sa va consider diferiti de mine, n-am sa va plasez in alte timpuri decat mine, nici in alte spatii.

Practic va introduc pe voi intr-o noua lume, a tuturor posibilitatilor.

Suntem cu totii acum intr-o alta realitate, concomitenta si paradoxal paralela cu cea in care sunteti in fata ecranului in casele si vietile voastre, citind pe blogul meu.

Exista planuri paralele in care co-existam cu toti. Mintea umana are capacitatea de a crea si co-exista in mai multe realitati in acelasi timp. Daca dorim sa atribuim o valoare masurabila a acestei capacitati, putem accepta ca este viteza gandului care ne plaseaza si acolo si aici. Concomitent.

Dovada?

Sunteti in fata ecranului citind aceste randuri? Sunteti totodata conectat mental si la informatiile pe care eu le prezint aici, dar si la zgomotele din jurul vostru?

Voi, cu mentalul vostru, sunteti acum in 2 planuri, concomitent.

Acesta este punctul de pornire. De la aceasta descriere de realitate incepem sa exploram.
Exploram impreuna, cautam sa intelegem complexitatea fiintei umane, fara a o eticheta sau limita. Aici noi toti suntem inzestrati, noi toti suntem finite complexe, magice, infinite.

De ce am creionat acest plan? Poate este unica separare pe care o incurajez si recomand.

In acest plan al meu nu vreau sa existe EGO-urile noastre care limiteaza experienta fiintei umane de a EXPLORA. In acest plan nu vreau sa ne raportam la gandirea si informatiile, cunostiintele pe care le detinem fiecare dintre noi in acest moment, mintea noastra sceptica care cauta sa incadreze, masoare, eficientizeze. In acest plan, nu avem responsabilitati de care trebuie sa tinem seama, oameni care au asteptari de la noi. In acest plan nu exista timpul. Nimic nu ne spune exact cat dureaza orice.

Aici nu exista bine si rau. Aici nu judecam, ci doar observam, concluzionam, cream mai departe. Aici fiecare lucru are valoarea lui, nu exista un lucru mai bun decat celalalt, fiecare informatie/circumstanta/ caracteristica umana sau nu, om, este folositor si reprezinta un indiciu de a merge mai departe in aceasta calatorie.
Aici avem tot ce ne trebuie la indemana.

De incepe explorarea, desi v-am spus tot deja.

2. Puterea lui ACUM

Viitorul il decidem intr-adevar in clipa prezenta.

Noi vedem viitorul intr-un plan indepartat doar pentru ca nu suntem inca familiarizati cu infinitul, absolutul, cu puterea creatoare, acum, aici. Vedem viitorul intr-un plan indepartat pentru ca ne nemultumeste prezentul si evident ne dorim o desfasurare mai buna a lui. Atunci incepem sa proiectam: intr-o buna zi, voi fi acolo, unde voi face acel lucru, care-mi va aduce o anumita satisfactie, reputatie, ce ma va conduce mai departe, spre noi culmi a succesului, dezvoltarii.

Oamenii au principiul evolutiei in fiinta lor, asa cum sangele curge prin venele trupului, la fel avem si setea de cunoastere care ne iriga fiinta si ne mentine intr-o continua miscare. De cand ne nastem ne indreptam continuu inainte. Mersul este inainte, privirea este inainte, mainile le intindem inaintea noastra.

Unde este gandul? Inapoi. Mereu ne gandim la trecut. Ce-a fost bun, ce n-a fost bun. Unde am procedat bine si unde am gresit? Milioane de intrebari. Bun. Veti zice despre voi ca sunteti persoane analitice, rationale, cantariti pro si cons ca sa stiti exact ce aveti de facut mai departe. O analiza diferita a trairii in trecut si a ocuparii mintii cu milioane de intrebari va va spune ca ati pierdut enorm de mult timp intrebandu-va si facand supozitii. Timp pretios in care chiar puteati sa construiti ceva, si nu doar la nivel de gand, ci chiar in fapt. Acest timp scurs, daca ar fi fost comprimat intr-o clipa a prezentului, ACUM ati fi fost tot ceea ce ati gandit ca vreti sa fiti. Sunteti?

Cunoasterea si insusirea acestui concept absolut magic de creare a propriei realitati m-a facut sa ma opresc din facut planuri, supozitii, strategii, trasee. Credinta in ACUM m-a facut sa opresc sirul de intrebari, cautarea de certitudini si metode eficiente de a ajunge in realitatea pe care mi-o doresc, si m-a asezat, tacuta, oarba, muta in fata calculatorului. ACUM. ACUM se intampla realitatea pe care ti-o doresti.

Ce realitate mi-am dorit, va intrebati probabil.

Mi-am dorit o realitate in care sa imi urmez chemarea. Mi-am dorit o realitate in care sa transmit lumii din cunoasterea mea. Mi-am dorit o realitate in care sa pot atinge vietile oamenilor, sa le vorbesc despre frumusetea si magia vietii, sa pot contribui la schimbarea vietii lor in pozitiv. Acesta a fost gandul creator, plin de viziune, intentionalitate, emotie pozitiva. M-am vazut in aceasta realitate si m-am perceput ca fiind foarte fericita si implinita. Apoi am inceput sa caut…idei, inspiratie…metode de promovare…cum as putea sa fac? Toate metodele clasice, stiute au cedat rand pe rand, s-au prabusit precum niste ziduri construite din nisip. Nu m-am descurajat. Mi-am spus atunci: scopul meu este bun, in accord cu fiinta mea, doar calea de a-l infaptui am gresit-o. Sigur trebuie s-o iau pe o alta cale. Dar care? Le-am incercat pe toate. Nu vedeam nimic posibil. Ma navaleau numai ganduri negative: nu ai pregatire, nu ai renume, nu ai resurse materiale sa publici o carte chiar daca ai avea cartea, cine va vrea sa o citeasca, etc. O gramada de NU. Un talent deosebit de a distruge orice posibilitate. Si totusi vroiam sa scriu o carte, sa spun lumii intregi ce am constientizat eu, sa spun in gura mare despre incredibilul si magicul de a ne crea realitatea. Invatasem si intelesesem principiul creatiei. Si totusi mie nu-mi iesea. Detineam secretul dar nu stiam cum sa-l aplic. Cum? Cum functioneaza? Cum sa creez aceasta realitate in care eu sunt o scriitoare noua in bransa. Cum sa materializez aceasta dorinta de a-mi impartasi mesajele lumii? Cum sa fac?

Apoi m-a lovit. Fa-o. Fa-o ACUM.

Cum? M-am intrebat degraba.

Stabileste-ti scopul: aaa…pai sa o public. Atunci fa-ti mesajul public. ACUM.
Aaa..pai trebuie sa-l scriu. Atunci scrie-l ACUM.
Am nevoie de cititori. Cam cati? Cat mai multi. Exista ei? Da. Ai acces la ei? Da, prin internet, acces liber, GRATUIT.

Asta intrece limitele de conceptualizare al unei carti scrise si publicate. Prin natura spontana a raspandirii mesajului o face o altfel de carte, o carte vie care se publica pe masura ce se scrie.

Asta va face pe voi cei care cititi aceste randuri, sa fiti martorii unui eveniment spontan, sa aveti acces la o informatie, pretioasa, fara sa platiti, decat un pret al timpului si atentiei acordate. Asta va plaseaza pe voi intr-o realitate in care stati fata in fata cu autorul unei carti in devenire. Asta va face sa fiti primii care stiti. Pun pariu ca niciodata nu v-ati imaginat macar ca puteti fi aproape de un scriitor pe care doriti sau aveti curiozitatea sa-l cititi. Pun pariu ca toate precedentele, predefinitiile pe care le cunoasteti va spuneau ca trebuie sa asteptati tiparirea unui material, apoi promovarea lui, apoi distributia lui in locuri accesibile, apoi banuti in buzunar ca sa-l cumparati, si intr-un final si totodata un viitor destul de indepartat, sa-l fi citit.

De ce sa asteptam atat, si eu si voi? Intrebandu-ne si cautand metode…
De ce sa nu o facem ACUM?

Tocmai am spart tiparul clasic al scriitorului, tocmai ati spart tiparul classic al cititorului care intra in contact cu o scriere literara, neconditionat de o forma (carte), materie. Materia nu este limita si nici dovada unica sau exclusiva a existentei.

Asta inseamna CREATIE. Sa creezi pe traseu. Sa-ti vezi visul in fata ochilor, sa te bucuri de el pe masura ce-l construiesti, nu la capatul drumului. Puterea prezentului, puterea lui ACUM. Asta inseamna sa crezi in visul tau, si sa-l faci realitate.

Asadar, va invit sa-mi fiti martori de onoare la aceasta scriere ce mi-am propus la nivel de gand sa fie o carte despre puterea creatoarea omului, despre cum functioneaza ea, cum se materializeaza, cum ne plaseaza exact in locul in care ne dorim sa fim, cum putem gestiona CONSTIENT aceasta putere creatoare cu care orice fiinta umana este inzestrata.

Este zestrea noastra, haideti sa ne bucuram de ea.

Veti spune probabil ca este doar o alta forma pe care i-am dat-o unui concept existent. E doar un blog, pe internet ca mii de alte bloguri. Dar va inselati.

Este o carte vie care se publica pe masura ce este scrisa. Sunt mesaje calde transmise desupra limitarilor fizice, materiale, voi sunteti acum intr-o realitate pe care eu am creat-o. Eu si voi suntem in aceasta realitate impreuna.

Avand in fata scrierea mea, o faceti sa EXISTE. Citind-o, ii dati viata. Revenind, ii dati curs. Promovand-o, o faceti cunoscuta.

Sunteti CO-creatorii aceste carti.

O vom tipari. Cand vom ajunge la finalul mesajului ei. Acum, ea nu asteapta cerneala ca SA FIE, si nici rafturile librariilor ca sa se faca cunoscuta, si nici banutii ca sa fie cumparata.

Prin natura in care este creata, ea are deja succes.

EA ESTE, ACUM, AICI.CREATIA noastra.

1. Astazi imi decid viitorul.

Oamenii se tem de magie. De ce?

Dictionarul explicativ al limbii romane ofera urmatoarea definitie:
„MAGÍE, magii, s.f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care ar putea fi invocate anumite forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare.”

Ne temem de tot ceea ce este supranatural, ne temem de efectele pe care le-ar putea produce orice forma de magie, de fapt ne temem de capacitatea noastra de a gestiona un fenomen rezultat ca act al magiei. Un om simplu, care cunoaste puterea magiei devine un om puternic.

La acest moment oamenii care au putere, o exercita in beneficiul propriu, in detrimentul celorlalti. La acest moment oamenii care detin puterea, detin secretul magiei, si il folosesc impotriva umanitatii. Acesti oameni stiu ca noi suntem fiinte magice, creatoare si ne manipuleaza gandirea si emotiile pentru a crea in limitele impuse de ei. Nici mai mult, nici mai putin. Acesti oameni ne coordoneaza vietile. Ei sunt marii conducatori. Marile puteri. Ei stiu Adevarul despre capacitatile magice ale fiintei umane de a crea, dar ne-au supus unei vraji a necunoasterii(Intunericul), daca toti oamenii ar cunoaste Adevarul, am exista intr-o lume perfecta, unde nu ar exista diferente rasiale, sociale, economice, politice, culturale. O lume perfecta in care toti am fi egali, extraordinari, magici. O lume magica in care am avea tot ce ne dorim. O lume a egalitatii, a unimii. Desigur, in aceasta lume magica ei ar fi de asemenea egali cu ceilalti. Ar avea tot atat cat au si ceilalti.

Fie ca ne place sa admitem sau nu, noi toti suntem supusi magiei. Suntem prinsi de vraja banilor, suntem prinsi in vraja EGO-urilor noastre ce doar ne limiteaza, suntem atinsi de vraja fricii in fata noutatii, si exemplele ar putea continua.

De ce am ales termenul de magie? Pentru ca intr-o lume a „normalitatii” cotidiene, in care urmand un precedent ne asiguram de continuarea oricarei actiuni a noastre, in siguranta infaptuirii lui exact conform asteptarilor noastre, in aceasta lume a concretului, orice intervine nou etichetam ca fiind: noroc, ghinion, miracol, intamplare neasteptata. In aceasta realitate a concretului, a cunoscutului, ne simtim in siguranta, sunt putine lucruri care ne pot suprinde. Oricat de confortabil pare sa fii intr-o realitate in care detii totul sub control, exista o limitare foarte mare a ei. Urmarirea unui precedent exclude, anihileaza inovatia.

Inovatia, evolutia, sunt principii de baza ale Cosmosului, Universului, fiintelor vii.
Privind detasat si panoramic realitatea care ne inconjoara, putem spune cu totii cu mana pe inima ca avem nevoie de ceva magic, absolut, care sa transforme realitatea actuala intr-o realitate mai buna.

Priviti in jur si spuneti-va sincer daca aveti incredere in viitor, pornind de la prezent puteti intui ca viitorul va fi mai pozitiv? Priviti atent la criza financiara si spuneti-va ca aveti realmente incredere ca in viitor situatia economica se va ameliora, dezvolta din nou. Priviti atenti va rog la sistemele sociale si spuneti-va ca aveti incredere ca in viitor sistemul medical va functiona pentru om si nu impotriva lui. Dar educatia? Unde vom ajunge cu revolta cadrelor didactice, ce se va alege de educatia copiilor nostri? Cine sunt geniile care ne vor duce civilizatia mai departe pe drumul ei evolutiv si cum ii ajutam astazi sa se dezvolte? Conducatorii nostri, ne conduc oare pe calea cea mai buna? Ne dorim revolta stradala? Asta ne asteapta? Revolta? Violenta? Sange varsat pentru supravietuire?

E prea sinistra premonitia ca sa insist asupra ei. Noi suntem fiinte creatoare, nu distrugatoare.

Daca prezentul este precedentul viitorului, unde vom fi peste 10 ani? Cum va arata lumea atunci? Schimbarea trebuie sa inceapa astazi, aici, acum. Nu mai avem timp, am ajuns la finish line, e timpul pentru CREATIE.

Nu-i asa ca avem nevoie de putina magie, de un miracol? Dar mai multe miracole? Dar mai multe miracole unite cu acelasi scop de a crea o lume mai buna?

In calitatea de „mag” pe care mi-am ales-o in aceasta viata, imi propun sa rup magia negativitatii care ne asupreste si ne limiteaza la o experienta de viata a neputintei si sa invatam impreuna sa CREAM frumos. Sa ne cream viitorul.

Vom incepe prin a extinde conceptul creativitatii dincolo de sfera profesionala introducandu-l si aplicandu-l in viata de zi cu zi. Astazi introducem Creatia in viata noastra.

E timpul pentru CREATIE. CREATIA este magica.